REZUMAT: |
Marea majoritate a evenimentelor reprezentate în edificiul de cult se inspiră
din Sfânta Scriptură. Ca atare, am considerat că este indicat să punem la dispoziția
pictorului o expunere narativă a episodului biblic pentru a avea acces la textul sursă
pe care se fundamentează reprezentare sa artistică. Intenția noastră a fost aceea
de a-l familiariza pe pictor cu detaliile scripturistice ale evenimentului. Astfel că,
nu am dezvoltat un demers exegetic în adevăratul sens al cuvântului, ci am pus
anumite accente specifice actului interpretativ doar acolo unde se impunea o astfel
de abordare. Acolo unde s-a impus am făcut apel și la literatura apocrifă pentru a
oferi pictorilor textul suport care stă la baza evenimentului pe care aceștia urmează
să-l reprezinte artistic. Pentru acest gen literar am folosit cu precădere ediții critice
pentru a prezenta un mesaj cât mai acurat din punct de vedere științific. |
|