| REZUMAT: |
În contextul în care, în anii din urmă, conceptul de istorie literară actuală
este adesea interogat și s‐a convenit asupra faptului că predilecția pentru
receptarea și organizarea pe axa strictă a istoricității a tabloului activității
scriitorilor români (chiar în ocurențele curentelor și atitudinilor culturale)
este o sursă de plafonare investigativă, fiind de natură să prejudicieze
contextele culturale mai largi și vecinătățile consubstanțiale, a devenit un
puternic nucleu germinativ decriptarea structurii rizomatice a fenomenului
literar contemporan, după grile hermeneutice inter‐ și transdisciplinare,
permisive și congruente orizontului de așteptare – mereu proaspăt și
niciodată liniar – generat de apetența fiecărei generații pentru un anumit cod
de apropiere de cartea‐semn. Implicit, ne situăm, azi, într‐un context care
predispune și la repetata interogare a canonului, respectiv a capacității de a
personaliza palierele axiomatice ale acestuia, gradul de locuire corectă a
fiecărui nivel și, mai ales, competențele și libertatea cititorului de a reordona,
acolo unde apar clivaje sau distorsionări de evaluare, rutele valorizante. |
|