Acest volum reprezintă un prim efort colectiv de a analiza dintr‐o perspectivă interdisciplinară datele PISA despre România, urmărind atât realizarea unei imagini nuanțate a stării învățământului cât și dezvoltarea unor recomandări de politici. Prin studiile care îl compun își propune să atragă atenția asupra potențialului cercetărilor comparate cantitative în educație și să convingă asupra faptului că sunt necesare mai multe schimbări de context pentru cercetarea asupra școlii din România. În primul rând, este necesar ca Guvernul să susțină includerea României în mai multe studii educaționale comparate decât cele din prezent. Din cauza lipsei sprijinului național, România nu a fost inclusă în ultimele ediții ale The International Civic and Citizenship Education Study, iar în studiile PISA datele culese în România provin din aplicarea unor module minimale. În al doilea rând, este important ca statul român să susțină cercetarea pentru politici, inclusiv a celei educaționale, printr‐o finanțare consistentă, constantă și acordată în mod transparent și competitiv, cât și prin întărirea unor practici de a fundamenta politicile pe date și cercetări.