Despre editură

Editura Presa Universitară Clujeană a fost fondată în anul 1993 într-o perioadă de extindere a vizibilităţii Universităţii Babeş-Bolyai în peisajul academic european și s-a impus ca o prezenţă activă în viaţa culturală, prin calitatea şi diversitatea cărţilor editate, scopul principal al editurii fiind promovarea cărţii de ştiinţă şi universitare.

În cadrul colecţiilor sale, Presa Universitară Clujeană a editat şi tipărit lucrări de specialitate din domeniile ştiinţelor umaniste, tehnice, cursuri şi scrieri fundamentale în domeniile lingvisticii, filologiei, economiei, dreptului, filosofiei, contribuind la promovarea valorilor culturale şi ştiinţifice din Transilvania.