CIVILIZAȚIA LEMNULUI ÎN ȚARA BEIUȘULUI

Prelucrarea lemnului reprezintă unul din domeniile prin care civilizaţia românească s-a individualizat în cadrul civilizaţiilor europene. Apogeul acestei civilizaţii corespunde secolului al XVIII-lea, când aproape fiecare localitate din zona Beiuşului dispunea de un număr considerabil de meşteri populari. Din această perioadă s-au păstrat numeroase creaţii populare din lemn: biserici, mobilier, instalaţii tehnice, instrumente muzicale, unelte agricole etc. Pentru secolele al XVIII-lea, al XIX-lea şi prima decadă a secolului al-XX-lea, documentele menţionează prelucrarea lemnului, sub o formă sau alta, în aproape toate localităţile din Ţara Beiuşului. Pe fondul dezvoltării societăţii, la mijlocul secolului al XX-lea, a început reducerea treptată a numărului de sate specializate în prelucrarea lemnului şi a celor care practică acest meşteşug. Deşi ponderea meşteşugurilor axate pe prelucrarea lemnului a scăzut foarte mult, cele încă existente în peisajul rural beiuşean reprezintă valori materiale deosebite. În prezent, prelucrarea lemnului se practică sporadic în câteva localităţi rurale din acest areal, iar produsele şi meşteşugurile încă păstrate reprezintă atracţii turistice legate de Civilizaţia lemnului.