PROF. UNIV. DR. GRIGOR P. POP: LA OPT DECENII DE VIAȚĂ ȘI ACTIVITATE (1933-2013)
Rezumat
Născut în deceniul patru al secolului trecut, Domnul prof. univ. dr. Pop P. Grigor a parcurs şi trăit toate evenimentele derulate de atunci încoace, care l-au marcat din copilărie şi până către zilele noastre: a receptat mesajul şi impactul, nu numai educaţional, al perioadei de până în 1944, a crescut şi a parcurs anii şcolii, în condiţiile unui mediu rural, în cadrul unei familii numeroase, în care s-au simţit efectele trecerii de la un sistem social-economic la altul, cu totul străin, mai ales la ţară; a parcurs toate etapele formării, cu tenacitate, dar şi cu pasiune şi dăruire, din momentul când vocaţia geografică a devenit o certitudine, motivând implicarea prin dorinţa de consacrare profesională şi apoi impunerea, în mediul academic universitar, ca dascăl şi cercetător.
Publicat
Categorii
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.