PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI. TEME FUNDAMENTALE

Autori

Ionuț Dorin STANCIU

Rezumat

Prin urmare, scopul principal al acestei lucrări este să prezinte și să explice o serie de teme de psihologie, utile pentru formarea viitoarelor cadre didactice sau a altor persoane care vor lucra în instruire și formare, precum și studenților înscriși la cursuri de psihologia educației. Mai mult, autorul a dorit o prezentare concisă și la obiect a acestor teme, accesibilă îndeosebi acelor profesioniști care parcurg programe de formare în educație condensate și de scurtă durată. Selecția temelor cele mai relevante a fost extrem de dificilă pentru că nu există un răspuns facil la întrebarea ce este și ce nu este relevant într-o sală de curs, din perspectivă psihologică? Ce anume nu ar interesa și nu ar fi util unui profesor? Cu certitudine nu se puteau elimina aspectele privind învățarea, și nici cele privind dezvoltarea. Dar nici cele privind motivația și emoția, după cum nici cele privind predarea, evaluarea sau comunicarea nu pot fi ignorate sau tratate cu mai puțină atenție.

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI. TEME FUNDAMENTALE

Publicat

1 ianuarie 2013

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978-973-595-578-6

Dimensiuni fizice

Cum cităm

STANCIU, I. D. (2013). PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI. TEME FUNDAMENTALE. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/1392