PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚA RĂULUI

Psihologia și știința răului? Aspirație și reprimare?Structurare și destructurare? Aparenta disjunctivitate pare să fie anulată de prezența unui element ideatic care poartă valența miracolului și creației. Omniprezența sa marchează potențialul de progres și devine inteligibil în forma sensului. Legarea psihologiei de existent a ceea ce autorul numește știința răului vine să răspundă unei interogații existențiale generate de alinierea temporară a menirii psihologiei, a rolului ei și a existenței vitale a unui rău care dă sens demersului de progres. Sensul vieții este marcat de nevoia saturării perfecțiunii adaptate fiecărui exemplar al speciei. Paradoxal, perfecțiunea vizează binele și răul într-o manieră neinteligibilă, dar relevantă pentru ceea ce numim transformare.