EUGEN IONESCO ŞI LITERATURA SPANIOLĂ

Un posibil model pentru producţia dramatică ionesciană credem că se configurează pornind de la estetica barocă bazată pe conflictul dintre iluzie şi deziluzie ( engaño-desengaño). Această viziune bipolară, dualistă asupra lumii şi asupra fiinţei umane se impune în conştiinţa estetică prin romanul lui Cervantes, El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha, care prin cele două personaje, contradictorii şi complementare, exprimă atât perspectiva optimistă ( auto-iluzionarea, engaño) cât şi pe cea opusă, deziluzionarea pesimistă (desengaño). Dacă Renşterea din secolul XVI- secolul marii expansiuni coloniale, pentru Spania-, crease şi impusese în conştiinţa publicului, un model uman exemplar, reprezentat prin eroul biruitor şi generos din romanele cavalereşti, epoca barocă a stagnării şi a decadenţei, a unei profunde crize, nu numai politice şi sociale ( Spania, care până nu de mult exrecitase supremaţia europeană şi mondială , începe să cunoască gustul amar al înfrângerii, al multor batălii pierdute) ci şi spirituale, creează un nou model, de astă dată de semn contrar, opus: anti-eroul din romanul picaresc, o caricatură a falnicului cavaler de odinioară, o imagine răsturnată a aceluia.