NEPUTINȚĂ – MIȘCARE – FORȚĂ. (PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENȚILOR MOTORI)

Infirmitatea motorie, născută sau dobândită, antrenează în timp, mai scurt sau mai lung, o dizabilitate motorie funcțională care te va limita sau te va împiedica să faci ceva. Și așa, pe nesimțite, se ajunge la handicap motor (o limitare, o imposibilitate în plan social). Cum este? Foarte greu. Ai acea infirmitate care te limitează, ai dobândit dizabilitatea care te pune în minus față de ceilalți și te‐ai mai ales și cu handicapul care te stigmatizează? Oare cum este, oare ce simte, oare cum găsește puterea de a merge mai departe? Sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem când ne gândim la ei, la deficienții fizici. Sunt asemenea nouă, celorlalți, și totuși atât de diferiți. Gândesc, creează, imaginează, analizează, evaluează, simt, au dorințe, au așteptări, sunt motivați, visează – la fel ca ceilalți, la fel ca cei „normali”. Și totuși, se deplasează mai greu și poate mai încet, fac lucruri și activități cu mai mare greutate, poate chiar vorbesc mai greu. Poate sunt neîncrezători și timizi, poate nu‐și știu calitățile și defectele, poate interacționează mai greu cu ceilalți, poate sunt mai introvertiți.