ARHIVELE BISTRIŢEI. ANUL I, FASCICULA 4. CU GÂNDUL LA GEORGE COȘBUC

Admirația spontană, fără rezerve și generală, de care s-a bucurat poetul George Coșbuc, se datorează nu numai virtuozității deosebite a versurilor sale, ci și notei distincte de ardelean, pe care și-a păstrat-o toată viața și care-i ședea bine. A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene, aducând lumii sănătatea lui voioasă. Profundul psiholog și cunoscător al sufletelor Alexandru Vlahuță notează: „... Cunoaște bine literatura germană și nu poate suferi pe cea franțuzească: acesta poate-i singurul semn după care ai mai bănui că-i ardelean. E unul din cei mai talentați poeți pe cari îi avem azi și, ceea ce e rar la noi, Coșbuc are în poezie un stil al lui particular: adesea versurile lui, prin claritatea și structura lor neobicinuită, te surprind ca o scăpare de lumină neașteptată. Nimic silit, nimic chinuit, nimic fals în frumoasele și curgătoarele lui poezii"