Politică și cultură. O reconstrucție a Conceptului Benjaminian de politic

„Un erou al timpurilor noastre”, sună una din flatantele caracterizări postume ale lui Walter Benjamin. „Ultimul intelectual”, afirmă alta. „Un modern tulburat” îl elogiază, en passant, un însemnat eseist român. Ce anume din viaţa plină de eşecuri şi ratări de tot felul, ori din opera, ce părea menită iniţial să-şi confirme esoterismul în obscuritate şi uitare, ale acestui Außenseiter, a făcut posibilă dezvoltarea unui Benjamin-cult2? Şi de ce ar trebui Benjamin apărat de cultualizarea sa? Nimic mai departe de dezinteres şi obiectivitate a perspectivei, nimic mai străin de vechiul Einfühlung şi de altruism decât maniera şi mizele constituirii acestui cult, care generează, de vreo trei decenii încoace, o industrie academică ce şi-a căpătat consacrarea sa definitivă în impunerea termenului de „Benjamin Studies”. Şi totuşi, nimic mai grăitor, în acest autolegitimator pro domo, decât dreptatea acestei recuperări, care înţelege, împotriva tuturor obscurităţilor, a refulărilor şi a negărilor, cât de precară e starea actuală, starea noastră de cultură încât să facă din acest marginal şi profesionist al ratării o sinecdocă a condiţiei actuale a intelectualului. Mitizarea lui Benjamin transformă o vinovăţie într-un punct de glorie, îmbălsămează deznădejdea, ridică incapacitatea de a acţiona şi resemnarea la rangul de principii ale acţiunii. Căci ce vinovăţie mai mare a intelectualului decât aceea de a nu fi capabil să coboare în stradă, ce dezonoare mai mare a teoriei decât aceea de a se vedea constrânsă să se confrunte cu impracticabilitatea sa, cu eşecul punerii sale în practică?