Dimensiuni paradigmatice ale procesului individuator

În prima jumătate a sec. XX în fizică s‐a produs o mutație pe care epistemologii o consideră paradigmatică. Fritjof Capra (2004) o pune în evidență ca trecere de la mecanicismul newtonian la holismul mecanicii cuantice și al relativității. E trecerea de la o reprezentare a lumii centrată pe cauzalitate locală la una în care operează o cauzalitate globală. În universul indivizibil și dinamic pe care noua fizică îl descrie spațiul și timpul și‐au schimbat proprietățile, iar existenţa materiei este înlocuită cu tendinţe de existenţă exprimate ca probabilităţi. Natura funcționează ca reţea de conexiuni non‐locale între părţile întregului unitar. Realitatea care li dezvăluie fizicienilor la capătul demersurilor de explorare a lumii atomice și subatomice e stranie și paradoxală. Poate cel mai greu de gestionat e relația nouă dintre cercetător și obiectul cercetării pe care o impun articulările acestei realități.