Calitatea îngrijirii vârstnicului în contextul acreditării serviciilor sociale Cercetare aplicată asupra căminelor pentru persoane vârstnice
Rezumat
De ce această temă? De peste douăzeci de ani desfășurăm activități care pot fi incluse domeniului serviciilor sociale. În ultimii 12 ani în activitatea noastră profesională cotidiană, ca angajat în structura Ministerului Muncii ne-am ocupat de acreditarea serviciilor sociale. Acreditarea și/sau licențierea constă în evaluarea serviciilor sociale oferite de furnizorii de servicii sociale prin raportarea acestora la standardele prevăzute de legislație. Standardele conțin indicatorii de calitate care trebuie să fie îndepliniți de către furnizori pentru a fi acreditați. În cursul acestor ani de implicare cotidiană în procesul de acreditare ne-am confruntat cu diverse probleme referitoare la conținutul acreditării. Problemele întâmpinate ne-au provocat și ne-au obligat să căutăm și să găsim soluții. Așa am ajuns să gândim teoretic despre întrebări apărute în activitatea noastră practică. Am căutat răspunsuri, soluții, rezolvări în literatura de specialitate. Adâncirea în cercetare ne-a condus la reflecția asupra conceptelor de vârstnic, îngrijire, calitate.
Descărcări
Publicat
Categorii
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.