Mediul rural între 1990 și 2020: transformări și decalaje
Rezumat
Mediul rural a parcurs după 1990 un proces substanțial de reconfigurare, marcat prin schimbări majore atât la nivelul vieții socioeconomice, cât și al coordonatelor demografice. Aceste evoluții au conturat diversificarea caracteristicilor sale și au arătat creșterea decalajelor de dezvoltare dintre localități. Ruralul actual prezintă un cadru eterogen, dat de caracteristici și perspective divergente. Privind retrospectiv procesele de transformare ale lumii satului din ultimele trei decenii, putem identifica trei etape majore, definite în baza evoluțiilor specifice înregistrate. Prima dintre acestea corespunde perioadei anilor ʹ90, marcată de crize profunde, măsuri inconsistente de restructurare a economiei și reforme succesive ale regimului de proprietate funciară. În mod evident, reîmproprietărirea a constituit un punct de cotitură în evoluția recentă a ruralului atât prin efectele sale asupra sistemului cooperativelor și fermelor de stat, cât și prin fragmentarea excesivă a exploatațiilor.
Descărcări
Publicat
Categorii
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.