De la Husserl la Coşeriu (Integralism și Fenomenologie – Vol. II)

Lingvistică „îmbibată” de filosofie, în cazul savantului de origine română; filosofie de cea mai înaltă ţinută, cu siguranţă autosuficientă, dar şi mai productivă sub raport intelectual, odată ce e privită (şi) cu ochii ştiinţei limbajului, în cazul eminentului iniţiator al fenomenologiei. Două domenii care, dacă îi e permis autorului acestor consideraţii să-şi includă, aici, opinia nu doar personală, ci şi ştiinţifico-epistemologică, au suferit şi mai suferă din pricina, tocmai, a despărţirii lor drastice, în multe dintre universităţile româneşti şi-nu-numai. Că Facultatea de Litere şi cea de Filosofie (la Cluj, aceasta din urmă e „cuplată” instituţional cu Istoria) constituie comunităţi de cercetare şi gândire diferite – iată un lucru pe care nu doar eu, ci mulţi dintre oamenii de ştiinţă „aparţinători” acestor domenii îl regretă(m).