Democrație și participare politică
Rezumat
Cercetările privind comportamentul politic pornesc de la prezumția că democrația nu poate funcționa adecvat în absența implicării politice a cetățenilor. În general, studiile activismului politic își propun să înțeleagă procesele democratice, focalizându-se pe natura relației dintre cetățeni și autoritățile publice. În ciuda unui număr relativ mare de studii dedicate acestei teme de cercetare, rămân o serie de controverse privind participarea politică în democrațiile contemporane. Care este nivelul optim de participare într-o democrație, cum se implică cetățenii în procesele politice, ce consecințe are activismul politic și mai ales care sunt factorii care explică diferențele dintre participanți, respectiv non-participanți? Acestea sunt principalele întrebări care au motivat abordarea relației dintre participarea politică și democrație în studiul de față.
Descărcări
Publicat
Categorii
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.