Cultura politică în Romănia

Procesele, nefinalizate sau neinițiate, de modernizare a societății românești au condus de timpuriu la manifestarea, în angrenajul social, a unei educații constant precare și la absența de factori identitari alternativi. Din cauza lipsei cărții ca mediu de comunicare și mai ales de educare, „modernitatea”, respectiv procesul de modernizare, a fost percepută mai puțin ca o epocă a Iluminismului, Reformei religioase, secularizării și raționalizării incipiente, a fondării statului național, emancipării burgheziei și dezvoltării, în siajul acesteia, a unui spațiu public modern cu tot cu posibilitățile de acțiune tipice unei culturi politice intacte, cât mai degrabă ca un proces violent, marcat de feudalism, sisteme de putere represive și dictatură.1 Societatea românească este marcată până astăzi, în sensul unei transmiteri transgeneraționale a traumei, de aceste experiențe ale violenței.