Aspecte lexicale şi discursive ale limbajului turistic francez şi românesc: o analiză a ghidurilor turistice despre România (pe bază de corpus)
Rezumat
Actualitatea lucrării noastre este determinată, întâi de toate, de faptul că limbajul ghidurilor turistice nu a constituit obiectul unor cercetări extinse în lingvistica românească. Aceasta, pe de o parte, iar, pe de altă parte, trebuie să menționăm că nici perspectiva comparativă de abordare a ghidurilor turistice generale, imprimate, care au același referent, România, atât din spațiul cultural românesc, cât și din cel francez, nu a fost materializată în studii lingvistice. Cu alte cuvinte, actualitatea cercetării noastre derivă din aspectele lingvistice studiate comparativ, cu mijloace informatice, legate de modul în care se realizează simbioza dintre valențele informativ-explicative, descriptive, narative, procedurale și injonctive ale discursului din ghidurile turistice.
Descărcări
Publicat
Categorii
Licență

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.