Moştenirea lui Petru Maior. Abordări ale modernităţii în Europa Centrală şi de Est

Autori

Corina TEODOR
Giordano ALTAROZZI
Maria TĂTAR-DAN

Rezumat

Prezentul volum reunește o parte a textelor comunicărilor prezentate la conferința cu același titlu, organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, în data de 10 decembrie 2021, la Târgu Mureș. Trecerea a două veacuri de la moartea ilustrului cărturar ardelean, patronul spiritual al Facultății noastre de Științe și Litere, a fost mobilul pentru organizarea acelui moment științific. Gândul nostru a fost de a reuni, la aceeași masă de dialog, istorici, filologi și teologi, adică tocmai reprezentanți ai celor trei domenii de exprimare livrescă a lui Petru Maior. Ulterior, am socotit oportun ca să acordăm o sferă mai largă conferinței, asociind și ceea ce s-ar putea defini ca o moștenire ideologică pentru Europa centrală și răsăriteană.

Moştenirea lui Petru Maior. Abordări ale modernităţii în Europa Centrală şi de Est

Descărcări

Publicat

30 ianuarie 2025

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978-606-37-2408-4

Cum cităm

TEODOR, C., ALTAROZZI, G., & TĂTAR-DAN, M. (2025). Moştenirea lui Petru Maior. Abordări ale modernităţii în Europa Centrală şi de Est. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/3537