În lumina acelei lumi

Înţeleg propunerea civilizaţiei: jocul s-a jucat întotdeauna. Cu diferite ingrediente; cu ceva ordine, rămasă de primprejurul epocilor ante- rioare, sau fără ea, oricum, luînd-o mereu de la capăt; în limite de timp ori într-un aparent nesfîrşit timp, după cum am vrut fiecare sau, mai precis, după cum a vrut preabunul Dumnezeu. Pentru că ne lasă o libertate aşa de mare, de aceea preabunul. Încă ne mai lasă să credem că ne-a zugrăvit prin asemănare cu El. Cînd i-a venit rîndul, fiecare şi-a construit jocul cum a crezut mai bine. A scormonit pînă la miez în bine, adevăr şi frumos atunci cînd nu a înfiinţat sofisme con- vingătoare; a adăugat la aceasta un sfredeluş, pentru lucrurile absconse, şi o pînză arahnidică pentru ce e de relaţionat în univers; şi, pentru asta, i s-a jupuit, nefericit, dar cu folos, pielea pe rugi.