Influenţa stilurilor didactice în dobândirea rezilienţei emoţionale a elevilor. Aplicaţii pentru învăţământul primar
Rezumat
În cercetarea de față urmărim să cuantificăm efectele programului de intervenție implementat la nivelul elevilor din învățământul primar măsurate prin intermediul celor trei indicatori ai rezilienței emoționale, respectiv valorile pe care le vor lua variabilele dependente ale cercetării: nivelul de dezvoltare al dimensiunilor specifice Stilului Emoțional (conștiința de sine, sensibilitatea la context, perspectiva, intuiția socială, atenția și reziliența), frecvența comportamentelor de revenire și adaptare la situațiile stresante din mediul școlar și aspectul calitativ al climatului social și afectiv al clasei, prevăzute în ipoteză. Pe parcursul cercetării experimentale ne propunem să verificăm dacă implementarea programului de intervenție Stilul Emoțional al profesorului – factor principal în dobândirea rezilienței emoționale a elevilor va conduce la dobândirea rezilienței emoționale a elevilor din învățământul primar.