CERCETARE LOCALĂ. GHID METODOLOGIC

Autori

Laszlo LETENYEI

Rezumat

S‐ar putea ca cititorului să‐i pară familiară situaţia în care soseşte într‐un loc despre care nu are suficiente informaţii anterioare, nu ştie exact care sunt problemele locale cele mai importante, ştie doar că el va trebui să dea un răspuns la acestea, în condiţiile în care nu dispune de timp suficient, iar mijloacele materiale îi sunt limitate. Această situaţie de bază apare de fiecare dată, când dorim să dezvăluim viaţa unei aşezări umane, sau a unei întinderi cu scop ştiinţific, sau aplicativ. Chiar şi atunci când este vorba de împrejurimile propriului nostru spaţiu locativ ‐ deşi cunoaştem deja unele statistici care se referă la zona respectivă ‐ întotdeauna vom dispune de mai puţine informaţii anterioare, decât am avea nevoie pentru a da răspuns la problemele ce pot apărea ulterior. La începutul cercetării noastre nu putem şti cu precizie, care vor fi întrebările care necesită atenţia şi sensibilitatea noastră maximă, care vor fi, deci, temele cele mai importante ale cercetării noastre. Sursele materiale şi timpul alocat cercetării se vor dovedi a fi insuficiente de fiecare dată, indiferent dacă este vorba de o cercetare cu scop ştiinţific planificată pe mai mulţi ani, sau doar pe câteva săptămâni. Acest volum doreşte să fie de folos în astfel de situaţii.

CERCETARE LOCALĂ. GHID METODOLOGIC

Descărcări

Publicat

26 mai 2015

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978-973-595-825-1

Cum cităm

LETENYEI, L. (2015). CERCETARE LOCALĂ. GHID METODOLOGIC. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/1632