RESPONSABILITATE SOCIALĂ CORPORATISTĂ. MANUAL DE BUNE PRACTICI

Authors

Amalia M. PETROVICI

Synopsis

Responsabilitatea socială corporatistă (engl. CSR) a devenit un concept din ce în ce mai des menţionat pe plan mondial, Uniunea Europeană, în dezbaterile despre globalizare şi dezvoltare durabilă, în literatura de profil. Responsabilitatea socială corporatistă trebuie concepută ca o strategie pe termen lung, care să vizeze problemele reale ale societăţii, o soluţie reciproc avantajoasă (de tipul win-win) şi nu doar un exerciţiu de relaţii publice sau publicitate, aplicabil în situaţii de criză pentru a restaura o imagine pozitivă. Scopul intim al politicii de responsabilitate socială corporatistă este unul deontologic, şi anume, de a contribui în mod voluntar la realizarea unor proiecte sociale care corespund unor nevoi sociale, prin alocarea de resurse necesare acestui demers. Prezenta lucrare intitulată Responsabilitate socială corporatistă. Manual de bune practici oferă trei cadre de referinţă privind responsabilitatea socială corporatistă: teoretic, acţional, practic. Volumul se adresează cu precădere specialiştilor în domeniu, practicienilor, studenţilor şi masteranzilor, dar şi publicului larg, interesat de impactul pe care activităţile unei companii îl exercită la nivel economic, social şi de mediu.

RESPONSABILITATE SOCIALĂ CORPORATISTĂ. MANUAL DE BUNE PRACTICI

Downloads

Published

December 16, 2015

License

Creative Commons License

This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Details about this monograph

ISBN-13 (15)

978‐973‐595‐925‐8

How to Cite

PETROVICI, A. M. (2015). RESPONSABILITATE SOCIALĂ CORPORATISTĂ. MANUAL DE BUNE PRACTICI. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/1699