FIGURA BUFONULUI ÎN CÂMPUL ESTETIC MUZICAL AL MODERNISMULUI. IPOSTAZE VALORICE

Oh, nevinovate cititor, care răsfoiești cu o supărătoare indiferență paginile îmbibate în lacrimile amarnice ale destăinuirii unor condiții umane înduplecate, te întreb cu sentimentul dojenirii, ai trăit vreodată ascultând strigătele disperate ale lui Rigoletto, clovnul curții care, dându-și seama de ademenirea și dezonoarea fiicei sale, Gilda, de către stăpânul său duce,– iese din rolul său de cabotin și strigă slujitorilor care au ticluit răpirea Gildei: „asasinii, asasinii!?, strigătul lui reverberând până la urechile ducelui. Reții momentul tragic-amarnic al operei? Da sau nu? Ori, ai putut privi fără consimțământul pasional pe bietul Petrușka, trupul lui neînsuflețit azvârlit în piața târgului de către bădăranul Maur, rivalul lui brut în dragoste față de balerina trupei de marionete ale tainicului vrăjitor al iarmarocului? Da sau nu? Și ai urmărit, măcar în treacăt, schimbul esenței caracterului și virtuții cabotinului Thomas Beckett care, din moftul de neclintit al lui Henrik al II-lea, va fi numit prin lege arhiepiscopul ținutului, devenind astfel adversar, de la egal la egal, al regelui, și care suportă mai bine moartea decât să-l batjocorească pe Dumnezeu, în slujirea căruia s-a angajat trup și suflet, schimbându-și esența de cabotin cu acea de Arhiepiscop? Da sau nu?