VECINĂTATEA ÎN MUNŢII APUSENI: DISOLUŢII COMUNITARE Ediţia a II‐a, revăzută şi adăugită

Ceea ce face diferenţa (şi distincţia) între regiuni sunt granularităţile disoluţiilor comunitare, nu caracterul generic al procesului disolutiv pe traseele căruia, în 2003, vedeam că se înscrie inevitabil şi cea a Munţilor Apuseni, o tendinţă, solidară cu cea occidentală, ce-şi aşezase deja premisele şi la noi. Am fost interesat să urmăresc diferenţierile de la nivel microregional, care, deşi empiric încă mai fac cazuistică, se pierd, sau nu se mai regăsesc în descrierile macroanalitice, „obliterate” de haloul metanarativ al „modernităţii lichide”. Pentru că regiunea Apusenilor a intrat, la noi, printre ultimele în procesul de disoluţie comunitară, acolo încă mai putem vedea rămăşiţele unei texturi sociale ceva mai dense, ale unui liant social ceva mai coeziv, pâlpâiri ale localului, urme concrete de recalcitranţă la lichefiere. Aceasta este şi una dintre motivaţiile încercării mele de detaşare faţă de o „citire” a vecinătăţii ca simplă „instituţie socială rurală”, aşa cum s-a impus ea prin tipologia lui Nachbarschaft , şi să încerc lectura ei mai degrabă ca agregare, ca asamblaj de socio-teritorialitate, ce lasă spaţiu de manifestare contingenţei socio-istorice, unul în care miza reflexivă priveşte (de)construcţia comunităţii – şi a noţiunii ei – în sens clasic (una a valorilor împărtășite, a solidarităţii şi legăturilor strânse), şi nu funcţionarea ei.