Despre cum... să joci rolul de părinte. Aspecte ale psihologiei dezvoltării în povești terapeutice

În viața agitată și aglomerată a zilelor noastre adultul este mereu pe fugă, în extenuanta goană după mai mult și mai bine, nemaigăsind, adesea, timp pentru a vorbi cu copiii, pentru a se juca, pentru a reflecta… Parafrazându-l pe Antoine de Saint Exupery (1943), am putea spune că oamenii mari au uitat cum este să fii copil. Priviți prin ochii copilului, adulții de astăzi par să “nu mai înțeleagă singuri nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri”. Și atunci, cum putem juca rolul de părinte care reușește să vadă lumea și prin ochii copilului, care dincolo de „aspectele serioase” ale vârstei maturității, își găsește timp să răspundă la întrebări și totodată, să își pună întrebări despre cine este ca părinte…?