Elemente teoretice și aplicative ale didacticii jocului

Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane. Utilizarea jocurilor reprezintă una dintre principalele tendințe ale diversificării metodologiei didactice, ca expresie a creșterii nevoii de eficiență a actului educativ, pus față în față cu cerințele tot mai exigente ale unei lumi în continuă schimbare. Ca expresie a dorinței de permanentă modernizare a strategiilor didactice, asistăm astăzi la o reconsiderare a jocului ca metodă activă, eficientă și corespunzătoare particularităților de vârstă ale preșcolarilor și școlarilor. J. Piaget (1971) precizează că „toate metodele active de educație ale copiilor cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale, care altfel, rămân exterioare inteligenței copilului”. Metodologia diversificată, îmbinarea dintre activitățile de învățare în grup, sub formă de joc, cu activitățile de muncă independentă reprezintă o cerință primordială în educație.