Studenţi străini la Universitatea

Authors

Cecilia CÂRJA
Ioana Mihaela BONDA

Synopsis

Între universitățile românești care au atras numeroși studenți internaționali s-a numărat și Universitatea „Babeș-Bolyai”. Instituția își începe istoria în această formulă duală odată cu anul universitar 1959/1960, după ce la 5 februarie 1959 a fost luată decizia unificării celor două instituții de învățământ superior care au funcționat distinct până atunci, Universitatea „Bolyai”, maghiară, și Universitatea „Victor Babeș”, românească. Fuziunea celor două universități a fost prezentată publicului larg drept rezultatul dorinței comune a studenților de ambele părți, exprimată prin intermediul asociațiilor care funcționau în amândouă comunitățile universitare. În fapt, hotărârea de unificare a venit nu din partea corpurilor academice, cum ar fi fost normal, ci din inițiativa organelor politice, mai precis a Partidului Muncitoresc Român, care avea sub control inclusiv acele asociații studențești.

Studenţi străini la Universitatea

Downloads

Published

July 27, 2023

License

Creative Commons License

This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Details about the available publication format: Tipărit

Tipărit

ISBN-13 (15)

978-606-37-1668-3

Physical Dimensions

Details about the available publication format: Ebook-PDF

Ebook-PDF

ISBN-13 (15)

978-606-37-1682-9

How to Cite

CÂRJA, C., & BONDA, I. M. (2023). Studenţi străini la Universitatea. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/3084