Lectură și iubire. Experiențe estetice în romanul românesc interbelic

Lectura este o activitate caracteristică ființei umane, este un moment regenerator în existența noastră, asemenea unor oglinzi care oferă alternative ontologice. În ultimii ani, lectura și ipostazele cititorului sunt teme frecvente în studiile de specialitate atât în spațiul străin, cât și în cel românesc. În cercetarea noastră am încercat, pe de o parte, să reprezentăm dimensiunea estetică și existențială a lecturii ficționalizate și, pe de altă parte, să configurăm o „stilistică a existenței” în universul romanesc al literaturii.

Ficțiunile sunt prezente în orice timp, în orice loc, în orice societate și încep o dată cu istoria umanității. Oamenii au nevoie de ficțiuni, iar acestea sunt lumi situate „la limitele tărâmurilor ontologice”, sunt „reconstituiri ale organizării înseși a lumii prin intermediul înlănțuirii cuvintelor și al dispunerii lor în spațiu”. Oamenii fie își creează propriile „ficțiuni” (precum povestașul lui Llosa) și în acest caz intră în joc „aptitudinea noastră de a construi viața ca pe o narațiune”, fie explorează și re-creează ficțiunile altora (precum cititorul lui Schlink).