MODELE DE GEOMORFOLOGIE FUNCŢIONALĂ ALE SISTEMULUI VALE – VERSANT DIN DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI

Existenţa în cadrul Depresiunii Transilvaniei, alături de formele actuale de relief a mai multor generaţii de forme, perfectate în alte condiţii geomorfologice decât cele prezente, a necesitat o abordare a lor de pe poziţiile geomorfologiei funcţionale. Promovarea studiului formelor de relief, în spiritul concepţiei structuralist – sistemice, specific acestei direcţii, s-a dovedit necesară pentru a putea fi înţeleasă complexitatea sistemelor geomorfologice. Alături de direcţia funcţională, cu toate că de multe ori este trecută pe un plan secundar, în acest caz a fost necesar să se facă apel şi la direcţia istoristă. Complexitatea reliefului dintr-o unitate de talia Depresiunii Transilvaniei, pe cuprinsul căreia geometria şi conţinutul formelor de relief, păstrează efectele proceselor tectonice şi climatice sub forma unei morfologii suprapuse (palimpsestice), a fost cea care a determinat, ca studiul proceselor şi formelor specifice sistemelor vale-versant să fie realizată sub imperativele ambelor direcţii. Dintre acestea, ponderea principală a avut-o direcţia funcţională, cea istorică având mai mult rolul de a o completa. Sistemele vale-versant transilvane, ca descendente ale stărilor geomorfologice anterioare, s-au pretat astfel unei abordări funcţionale, condimentată cu informaţii obţinute pe filiera abordării istorice, realizată prin mijlocirea modelelor. Acestea din urmă au permis stabilirea facilă a diverselor intercondiţionări, care au loc între procese şi forme, prin apelarea la abstractizări şi simplificări, care au avut ca rezultat sintetizarea complexităţii geomorfologice existente în teren.