ÎN SPIRITUL EUROPEI MODERNE. ADMINISTRAŢIA ŞI CONFESIUNILE DIN TRANSILVANIA ÎN PERIOADA REFORMISMULUI TEREZIAN ŞI IOSEFIN (1740-1790)

Autori

Remus CÂMPEANU
Attila VARGA
Greta-Monica MIRON

Rezumat

Publicând volumul de faţă, cei patru autori au intenţionat să ofere cititorilor interesaţi de istoria premodernă a Transilvaniei o lucrare amplă, deosebit de bine documentată, prin intermediul căreia au căutat să surprindă şi să definească totodată regimul reformist austriac din Transilvania veacului al XVIII-lea, ca pe un moment important al „preistoriei” construcţiei europene în spaţiul nostru. O atare abordare se poate dovedi extrem de utilă în condiţiile în care integrarea europeană reprezintă un subiect de maximă actualitate, a cărui valorizare regională din perspectivă istorică se impune cu certitudine pentru mai buna înţelegere şi asimilare a tendinţelor socio-politice şi economice contemporane din România şi de pe continentul european. A fost proiectat astfel un volum adresat nu numai specialiştilor în această problematică, ci şi tuturor celor interesaţi de modul în care experienţa trecutului lămureşte, cel puţin parţial, geneza şi evoluţia procesului integrării europene, conferind nuanţele necesare înţelegerii acestui fenomen de anvergură.

ÎN SPIRITUL EUROPEI MODERNE. ADMINISTRAŢIA  ŞI  CONFESIUNILE  DIN  TRANSILVANIA ÎN  PERIOADA REFORMISMULUI TEREZIAN ŞI IOSEFIN (1740-1790)

Publicat

3 februarie 2010

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978-973-610-871-6

Dimensiuni fizice

Cum cităm

CÂMPEANU, R., VARGA, A., & MIRON, G.-M. (2010). ÎN SPIRITUL EUROPEI MODERNE. ADMINISTRAŢIA ŞI CONFESIUNILE DIN TRANSILVANIA ÎN PERIOADA REFORMISMULUI TEREZIAN ŞI IOSEFIN (1740-1790). Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/896