Ascultarea credinței, Volumul I, Exegeze la pericope lucanice – zilele de vineri și sâmbătă

Autori

Nicolae Olimpiu BENEA

Rezumat

În momentul în care sf. ev. Luca pune jos pana de scris, Sf. Ap. Pavel, deşi în lanţuri, propovăduia Evanghelia împărăției lui Dumnezeu, înaintând neobosit, fără putinţă de a fi oprit, cu toată împotrivirea oamenilor şi chiar și a forțelor naturii (28:31). Sf. evanghelist Luca, prin cartea Faptele Apostolilor, vrea să ne încurajeze să trăim focalizați în jurul împărtășirii cu Hristos, să lăsăm harul Duhului Sfânt să lucreze prin viața noastră, dorește să înțelegem și să ne asumăm chemarea noastră de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu acestei lumi, vrea să ne motiveze să ne implicăm în societatea noastră și să ne asigure în același timp, că oricâte piedici s-ar ivi în propovăduirea Bisericii, Duhul lui Dumnezeu le va birui, cu condiția ca viața Bisericii să fie curată.

Ascultarea credinței, Volumul I, Exegeze la pericope lucanice – zilele de vineri și sâmbătă

Descărcări

Publicat

31 iulie 2019

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978‐606‐37‐0490‐1, 978‐606‐37‐0491‐8

Cum cităm

BENEA, N. O. (2019). Ascultarea credinței, Volumul I, Exegeze la pericope lucanice – zilele de vineri și sâmbătă. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/1592