DISCIPLINA SACRAMENTELOR ȘI CULTUL DIVIN. CONSIDERAȚII CANONICE REFERITOARE LA SACRAMENTUL BOTEZULUI

Autori

William A. BLEIZIFFER

Rezumat

Introducerea Decretului cu privire la Bisericile Orientale Catolice, promulgat pe 14 noiembrie 1964 de către Conciliul Vatican al II‐lea, afirmă că în acestea, în constituțiile lor, în riturile lor liturgice, în tradițiile și în disciplinele lor, strălucește tradiția care vine de la Apostoli prin Sfinții Părinți, și își exprimă speranța că acestea vor înflori și își vor îndeplini cu o nouă vigoare misiunea care le este încredințată. Zece ani mai târziu, redeschizând oficial lucrările publicării unui Cod de drept oriental, Papa Paul al VI‐lea preciza același argument în termenii reluați de către Papa Ioan Paul al II‐lea în Scrisoarea „Sacri Canones”: „Noile norme nu trebuie să apară ca un corp străin introdus violent în corpul bisericesc, ci trebuie să înflorească în mod spontan din însăși normele deja existente” (AAS 66[1974], 246). „Considerațiile” Părintelui William Bleiziffer se încadrează în linia acestei dorințe a Autorității supreme a Bisericii Catolice și reprezintă o contribuție valoroasă pentru cei care vor trudi pentru aplicarea lor în Biserica Română Unită.

DISCIPLINA SACRAMENTELOR ȘI CULTUL DIVIN. CONSIDERAȚII CANONICE REFERITOARE LA SACRAMENTUL BOTEZULUI

Descărcări

Publicat

17 august 2016

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978‐606‐37‐0012‐5

Cum cităm

BLEIZIFFER , W. A. (2016). DISCIPLINA SACRAMENTELOR ȘI CULTUL DIVIN. CONSIDERAȚII CANONICE REFERITOARE LA SACRAMENTUL BOTEZULUI. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/1779