„Domine, conserva ecclesiam...” Pastoraţia hrisostomică şi schisma ioanită

Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur este descrisă cel mai adesea prin epitete superlative, menite să evidenţieze calităţile sale excepţionale, datorită cărora Dumnezeu l-a încununat cu aura sfinţeniei. De foarte multe ori exprimarea aceasta reverenţioasă şi exagerat laudativă „a întărit o prăpastie mare” (Lc 16, 26) între sfinţi şi oamenii care îi venerează, între „Biserica triumfătoare” şi „Biserica luptătoare”. Creştinii de rând îi privesc cu multă afecţiune şi admiraţie, dar de la o considerabilă distanţă pe sfinţii aşezaţi pe piedestale atât de înalte, încât venerarea este aproape permanent însoţită de o nevoie acută de a evidenţia nevrednicia noastră, a celor ce-i cinstim.