Spiritualitatea jertfei în opera părintelui Dumitru Stăniloae : regândirea unui parcurs teologic în receptarea neo-patristică

Autori

Ionut Vasile CRIȘAN

Rezumat

Cumpărați cartea în format tipărit.

„Lucrarea analizează tema jertfei/sacrificiului din opera părintelui Dumitru Stăniloae prin contextualizarea și scrutarea unui parcurs evolutiv în dezvoltarea și receptarea teologiei patristice și moderne a părintelui. Prin această valorizare a itinerariului său reflexiv – ilustrată prin atenția specială acordată studiilor sale, pe care le-am denumit „laboratorul” gândirii teologice a părintelui Stăniloae –, se poate întrevedea natura sacrificială a teologiei părintelui. Prin tematica abordată – jertfa lui Hristos, Arhiereul și Împăratul, ca stare de jertfă continuă –, cât și prin multitudinea aspectelor reliefate, cu implicații și reverberații asupra întregii teologii a părintelui Stăniloae, propunem o regândire în trepte de parcurs în sursele și articularea teologică, ca preocupare centrală a părintelui, în miezul revelațional-soteriologic: Iisus Hristos. Jertfa lui Hristos, precum și întreaga economie a lui Dumnezeu, sunt deslușite în Revelația lui Dumnezeu prin Fiul Său în lume, contemplată în fiecare lucrare și descoperită concentric în unitatea de viață dogmatic-mistic-liturgică. Alături de tripartiția mistagogică, dogmă (minte), spiritualitate (inimă), liturghie (jertfă), este și înțelegerea ternară a liturghiei (creație, Biserică, cer), toate contemplate în starea de jertfă continuă a lui Hristos, dezvăluită în moartea și învierea mistică, ca apogeu al umanității încorporate hristic. Rodul acestei uniri al lui Hristos în intimitatea Sa cea mai profundă cu omul, este sfântul. Astfel, în maximul predării Fiului lui Dumnezeu, ca om, Tatălui pentru mântuirea întregii făpturi și răspunsul făpturii la această autopredare, se descoperă și se articulează elaborarea sistematic teologică a operei părintelui Stăniloae”. Autorul

Spiritualitatea jertfei în opera părintelui Dumitru Stăniloae : regândirea unui parcurs teologic în receptarea neo-patristică

Publicat

7 aprilie 2022

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978-606-37-1269-2

Dimensiuni fizice

Cum cităm

CRIȘAN, I. V. (2022). Spiritualitatea jertfei în opera părintelui Dumitru Stăniloae : regândirea unui parcurs teologic în receptarea neo-patristică. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/2732