Făgăduință și împlinire (perioada patriarhilor biblici)

Făgăduințele definesc într-o proporție semnificativă relația dintre om și Dumnezeu în Vechiul Testament. Acestea se datorează iubirii lui Dumnezeu, purtării Sale de grijă și nu în ultimul rând dorinței Lui de restaurare a firii omenești căzute în păcat. Făgăduințele îl așează pe om într-un orizont al așteptării, în care nădejdea și credința în Dumnezeu sunt definitorii pentru împlinirea celor făgăduite. Această modalitate de interacție între Dumnezeu și om reprezintă un punct de plecare pentru reintrarea în starea de comuniune care a fost pierdută prin neascultarea protopărinților, și pentru reorientarea omului spre telosul rânduit de Dumnezeu încă din momentul creării. Cu alte cuvinte, făgăduințele îl poziționează pe om în câmpul asemănării, orientându-l spre mântuirea pe care o va dobândi prin ascultarea cuvintelor dumnezeiești.