Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – programul iconografic și pictura în tehnica frescei

„La început era Cuvântul” (Ioan 1,1). Așa își începe Sfântul Apostol Ioan evanghelia sa. Iar, pe firul matematic, Cuvântul este chipul Tatălui, adică icoana Acestuia. De aici, următoarea idee ar putea fi exprimată astfel: „la început a fost I(i)coana”. Sfântul Apostol Pavel întărește acest înțeles atunci când, în Epistola către Coloseni, afirmă: „Acesta (Hristos) este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15). Iar cea de-a treia idee în acest triptic vine în consecință, lumea însăși este un limbaj al cuvintelor, dar și o întâlnire a icoanelor, după modelul Cuvântului și a Icoanei de dincolo de timp.

În acest cadru se mișcă omul-icoană în dorul său către prototip și, pe măsură ce se apropie de Acesta, capătă caracteristici dintre cele mai specifice și definitorii. Icoana, prin excelență, îi devine scop pentru o viață și de-o viață, iar, pentru acest deziderat, se înconjoară de icoane, care să îi dea mărturie despre Icoană și despre cum se poate deveni icoană. Această realitate descrie B(b)iserica, drept loc al sălășluirii Icoanei și a icoanelor celor care anunță și indică casa lor de drept, dar și a noastră, Împărăția. „În biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta”, acest tropar al utreniei ne indică această conexiune vizuală.