Chip şi Înviere în teologia biblică a Vechiului Testament

Conceptele de chip și asemănare nu se referă doar la o etapă cronologic istorică strictă, ci exprimă paradigma dumnezeiască și sensul eshatologic al acestei creații divine. Dacă ne gândim și la expresia extrem de sugestivă a Sfântului Grigorie al Nyssei că omul are o scânteie divină, atunci putem să spunem că sufletul este realmente o componentă afirmativ anastasică a făpturii umane, că această scânteie este începutul arderii noastre spre curățire și spre așezarea noastră în vederea lui Dumnezeu. O definire a chipului lui Dumnezeu întipărit în om și o implicare a nemuririi omului în această calitate a lui a dat-o Sfântul Atanasie cel Mare. El susține mai întâi că Dumnezeu a dat omului nu numai existenta, ci și capacitatea de cunoaștere. De aceea „le-a dăruit oamenilor ceva mai mult, adică nu i-a creat pur și simplu ca pe niște animale neraționale (necuvântătoare), ci i-a făcut după chipul Său, împărtășindu-le ceva și din puterea Cuvântului (Logos-ului) Său, pentru ca, fiind ca un fel de umbre ale Cuvântului și fiind raționali (cuvântători), să se poată menține pururea în fericire, trăind în rai viaţa cea adevărată și anume cea a sfinților.