Chip şi Înviere în teologia biblică a Vechiului Testament

Autori

Florian Marian SIMONCA

Rezumat

Conceptele de chip și asemănare nu se referă doar la o etapă cronologic istorică strictă, ci exprimă paradigma dumnezeiască și sensul eshatologic al acestei creații divine. Dacă ne gândim și la expresia extrem de sugestivă a Sfântului Grigorie al Nyssei că omul are o scânteie divină, atunci putem să spunem că sufletul este realmente o componentă afirmativ anastasică a făpturii umane, că această scânteie este începutul arderii noastre spre curățire și spre așezarea noastră în vederea lui Dumnezeu. O definire a chipului lui Dumnezeu întipărit în om și o implicare a nemuririi omului în această calitate a lui a dat-o Sfântul Atanasie cel Mare. El susține mai întâi că Dumnezeu a dat omului nu numai existenta, ci și capacitatea de cunoaștere. De aceea „le-a dăruit oamenilor ceva mai mult, adică nu i-a creat pur și simplu ca pe niște animale neraționale (necuvântătoare), ci i-a făcut după chipul Său, împărtășindu-le ceva și din puterea Cuvântului (Logos-ului) Său, pentru ca, fiind ca un fel de umbre ale Cuvântului și fiind raționali (cuvântători), să se poată menține pururea în fericire, trăind în rai viaţa cea adevărată și anume cea a sfinților.

Chip şi Înviere în teologia biblică a Vechiului Testament

Publicat

1 ianuarie 2022

Licență

Creative Commons License

Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Detalii despre monografie

ISBN-13 (15)

978-606-37-1433-7

Dimensiuni fizice

Cum cităm

SIMONCA, F. M. (2022). Chip şi Înviere în teologia biblică a Vechiului Testament. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/3417