TRIGONOMETRIE PLANĂ ŞI TRIGONOMETRIE SFERICĂ

Trigonometria plană şi trigonometria sferică sunt acele părţi ale geometriei care studiază proprietăţile metrice ale triunghiurilor plane şi ale triunghiurilor sferice precum şi metodele de rezolvare a lor. Părintele trigonometrici plane şi a celei sferice este considerat astronomul grec Hiparc care a trăi între anii 180-125 înainte de Cristos. Contribuţii deosebite la progesul acestor domenii au avut Menelaus (seci) şi Ptolomeu (sec.II). Ulterior, trigonometria - plană şi sferică – a fost dezvoltată de arabi prin Al-Battani (850-929), Abul Vafa (939-998), Nassir Ed-Din (1201-1274), iar mai târziu de matematicieni şi astronomi europeni ca Regiomontamis (1435-1476), Tyho Brahe (1546-1601), Neper (1550-1617) şi Kepler (1571-1630). Trigonometria a fost adusă la forma ei actuală de către Euler (1707-1783), Delambre (1749-1822), Gauss (1777- 1855) şi Mobius (1790-1868). în anul 1939 profesorul Valeriu Alaci, de la Şcoala Politehnică din Timişoara, publică cartea intitulată \" Trigonometria patratică\" în care, considerând un pătrat fundamental, defineşte noi funcţii periodice, asemănătoare funcţiilor circulare pe care le-a numit funcţii patratice. Cercetările în acest domeniu au fost iniţiate de V. Alaci începând cu anul 1912. Prezenta lucrare, care sintetizează cunoştinţele de trigonometrie plană şi sferică, se adresează, în primul rând studenţilor de la cartografie, geografie precum şi celor care studiază astronomia. [...]