BIZANȚUL ȘI ITALIA, ISTORIA DOMINAȚIEI BIZANTINE ÎN ITALIA DE LA JUSTINIAN LA CAROL CEL MARE

Susținută ca teză de doctorat la catedra de Istorie Bisericească Universală a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, lucrarea de față este una a interferențelor, abordând o secvență importantă a raporturilor bizantine cu Occidentul de pe vremea lui Iustinian cel Mare (527-565), până la Carol cel Mare (768-814), umplând astfel un mare gol în istoriografia noastră. Lucrări dedicate uneia sau alteia din temele abordate aici s-au scris , însă o lucrare care să surprindă relațiile bizantino-italiene, inclusiv cele teologice, lipsește până la această oră (…) În toată existența sa , Bizanțul a arătat că Orientul și Occidentul european sunt mai aproape decât europenii înșiși au fost obișnuiți să creadă și că între popoarele Europei există mai mulți factori de unitate decât motive de discordie. Bizanțul n-a acceptat niciodată ideea unei Europe divizate, pentru că Europa dezbinată se exprimă de cele mai multe ori prin războaie, iar conflictele aduc întotdeauna mizerie, suferință și opresiune. De cealaltă parte, o Europă unită aduce cetățenilor ei liniște, libertate și bunăstare.