PERSOANĂ, LUME, REALITATE ULTIMĂ. FILOSOFARE ŞI SPIRITUALITATE ÎN RĂSĂRITUL CREŞTIN

Authors

Dan CHIȚOIU

Synopsis

Cartea de față însumează cercetarea mea din ultima vreme asupra filosofiei și spiritualității Răsăritului creștin, în special a putinței acestora de a oferi răspunsuri la provocările timpului nostru. Prin ceea ce numim Răsărit creștin trebuie mai cu seamă descris un mod de a înțelege și a experia realitatea, și mai puțin o anume arie geografică. Urmând acestei orientări a cercetării, anumite teme sau idei ale spațiului cultural creștin-răsăritean s-au impus a avea cea mai mare relevanță pentru căutările noastre de acum. Nu numai pentru căutările cu miză existențial-personală dar și pentru cele izvorâte din crizele explicative ale științei sau din nevoia de refundamentare a discursului filosofic. Astfel noțiunile de persoană și experiere, lume și raționalitate a lumii, cele de realitate și realitate ultimă, sau icoană și reprezentare, s-au dovedit a reprezenta prin excelență interfața între o tradiție vie bimilenară și o actualitate în care știința și tehnologia au un impact tot mai evident asupra modului uman de a viețui în lume.

PERSOANĂ, LUME, REALITATE ULTIMĂ. FILOSOFARE ŞI SPIRITUALITATE ÎN RĂSĂRITUL CREŞTIN

Downloads

Published

July 24, 2014

License

Creative Commons License

This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Details about this monograph

ISBN-13 (15)

978-973-595-740-7

How to Cite

CHIȚOIU, D. (2014). PERSOANĂ, LUME, REALITATE ULTIMĂ. FILOSOFARE ŞI SPIRITUALITATE ÎN RĂSĂRITUL CREŞTIN. Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/1514