LITERATURA TEOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN SECOLUL XX: Accente, sinteze și repere bio‐bibliografice

În opinia unui dintre cei mai de seamă teologi ortodocși români din secolul XX, Dumitru Stăniloae, teologia este o slujire eclesială ce are ca scop mântuirea oamenilor: ea „este reflexia asupra conținutului credinței moștenit din mărturia și trăirea inițială a Revelației pe care o avem în Scriptură și în Tradiția apostolică, în scopul de a‐l face eficient ca factor de mântuire pentru fiecare generație de credincioși”1. Astfel, avem de‐a face cu un dublu raport: pe de o parte, teologia trebuie să fie adaptată nevoințelor dintr‐un timp și un spațiu anume, dar pe de altă parte, ea are datoria de a explicita și transmite învățătura autentică a Bisericii, de care nu se poate îndepărta fără riscul de a înceta să mai fie o teologie ortodoxă.