„Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea” (Lc. 22,19) - de la Binecuvântarea după cină (Birkat HaMazon) la Euharistia Bisericii

Într-o modernitate a contrastelor puternice, a dezbinărilor profunde, a relativismul individualist, a valorizării excesive a vieţii biologice, considerată ca unica formă de împlinire a existenţei umane ce se rezumă aproape exclusiv la planul material, într-o lume în care valorile spiritualităţii creştine sunt tot mai contestate, Biserica este chemată la un nou tip de pastoraţie. Discursul ei misionar trebuie să fie unul viu, dinamic, relevant pentru omul contemporan, urmărind iniţierea lui în tainele vieţii viitoare şi în gustarea din harul Împărăţiei Cerurilor. În acest sens, un rol major revine Teologiei, care este chemată la o ieşire din „captivitatea babilonică” a stereotipurilor, a limbajului sec, a rutinei şi a lipsei de relevanţă pentru realităţile dure ale societăţii contemporane.