Discursul lui Isaia despre Duhul Sfânt Ruah Hakodeș

Prezența tainică a Sfântului Duh în Sfânta Scriptură poate fi percepută încă din primele pagini ale cărții Facerea (Fac 1, 2). Cu toate că Duhul lui Dumnezeu nu este considerat în mod explicit o Persoană distinctă în Vechiul Testament, lucrarea Sa este vizibilă în multe texte. Dintru început, Vechiul Testament dă mărturie despre Duhul Sfânt, căci El„ Se purta pe deasupra apelor” (Fac 1, 2), când a fost creat cerul și pământul.

Toate zilele creației marchează noi și noi lucrări ale Sfintei Treimi, la care participă și Duhul Sfânt. Încă din actul creației, omul s-a aflat în legătură tainică cu Duhul Sfânt, prin darul vieții pe care l-a primit de la Dumnezeu (Fac 2, 7). Comuniunea omului cu Duhul Sfânt a avut însă de suferit după căderea acestuia în păcat fiindcă una dintre consecințele pricinuite de neascultare, a fost pierderea harului divin. În Vechiul Testament, Duhul Sfânt desăvârșește lucrarea Tatălui și o pregătește pe cea a Fiului, prin insuflarea profeților. Fără Duhul Sfânt, revelația lui Dumnezeu cuprinsă în Vechiul și Noul Testament nu s-ar fi putut realiza.