Lecturi din istoriografia bisericească: În memoria profesorului Nicolae Bocșan (1947-2016) și a părintelui academician Mircea Păcurariu (1932-2021)

Authors

Mircea-Gheorghe ABRUDAN

Synopsis

„Să mai citești, să mai aprofundezi, să mai reflectezi”. Acesta a fost îndemnul amical pe care l-am primit din partea regretatului profesor Nicolae Bocșan la sfârșitul unei comunicări susținute în cadrul unei conferințe naționale a masteranzilor și doctoranzilor, organizată la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în timpul studiilor doctorale. Îmi amintesc foarte bine că prezentasem cu mare entuziasm o lucrare despre „Doi arhierei români ardeleni în presa de la Leipzig sau istoria Bisericii Ortodoxe ilustrată prin imagini”, temă pe care o consideram inedită sau nefrecventată de niciun istoric român până atunci, prin urmare, vrednică de a trezi interesul și aprecierea unilaterală a colegilor și profesorilor mei.

Lecturi din istoriografia bisericească: În memoria profesorului Nicolae Bocșan (1947-2016) și a părintelui academician Mircea Păcurariu (1932-2021)

Downloads

Published

June 11, 2021

License

Creative Commons License

This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.

Details about this monograph

ISBN-13 (15)

978-606-37-1105-3

How to Cite

ABRUDAN, M.-G. (2021). Lecturi din istoriografia bisericească: În memoria profesorului Nicolae Bocșan (1947-2016) și a părintelui academician Mircea Păcurariu (1932-2021). Presa Universitară Clujeană. https://editura.ubbcluj.ro/index.php/puc/catalog/book/2549