Dumnezeu Cel viu în Pentateuh

Dumnezeul cel viu este unul al acțiunii, al intervenției în istorie și, în acest sens, imaginea Lui este conturată în scrierile Vechiului Testament prin intermediul antropomorfismelor, subliniindu-se astfel caracterul Său personal, întrucât El vorbește (Fac 1,3), ascultă (Ieș 16,12), vede (Fac 6,12), simte (1Rg 26,19), râde (Ps 2,4; 58,9), cheamă (Is 7,18) și dispune de organele corespunzătoare acestor funcții: are ochii (Am 9,4), mâini (Ps 138,5), brațe (Is 51,9; 52,10; Ier 27,5), urechi (Is 22,14), picioare (Nm 1,3; Is 63,3). Toate aceste aspecte Îl prezintă ca fiind activ în relația cu omul, pe care caută să îl îndrume spre împlinirea binelui și spre rămânerea în viață.