|
|
ROTARIU Traian |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Volumul pune la dispoziţia celor interesaţi datele despre Transilvania, culese cu ocazia primului recensământ efectual după încheierea pactului dualist, de la 1867, prin care Regatul Maghiar dobândeşte un mare grad de autonomie în cadrul Imperiului, numit de atunci, Austro-Ungar. Transilvania, atât teritoriul fostului Principat, cât şi zonele limitrofe – Banatul, Crişana şi Maramureşul – se va afla, cum se ştie, pâna la o nouă configurare a graniţelor în regiune, pe baza tratatelor încheiate la terminarea Primuli Război Mondial, sub autoritatea statului maghiar, care[...]
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PREFAŢĂ. Cu publicaţia de faţă, cea de a opta apărută în seria Studia Censualia Transsilvanica, ieşim
din tipicul obişnuit, al recensămintelor populaţiei, şi oferim o informaţie de o cu totul altă natură,
însă nu mai puţin importantă. De data asta va fi vorba de recensământul agricol, efectuat în 1895,
pe teritoriul întregului Regat al Ungariei, deci inclusiv pe arealul transilvan. Este o lucrare de
mare importanţă pentru cunoaşterea situaţiei concrete, la scara cea mai de jos a unităţilor
administrative de atunci, care coincid practic cu localităţile actua[...]
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|